In cadrul exercitiilor combinate Seism 2018 si EU ModEX2018 derulate in intervalul 13 – 17 octombrie 2018, radioamatorilor RVSU li s-a cerut – in virtutea Protocolului incheiat cu MAI-DSU, activarea retelei din zona Bucuresti-Ilfov si furnizarea de solutii de radiocomunicatie intre Centrul National de Coordonare si Comanda a Interventiei si diverse locatii de interes din cadrul exercitiului.
Pentru prima data la nivel european, radioamatorii au participat la exercitii ce au testat mecanisme complexe operative pentru situatii de dezastru, activitatea din cadrul exercitiilor fiind evaluata de organisme internationale.
Alaturi de forte institutionale si voluntare din Romania si alte 10 tari, membrii RVSU au demonstrat ca solutiile alternative sunt functionale si pot fi o solutie “last resort” pentru transmisia informatiilor necesare in zonele afectate de lipsa altor mijloace de comunicatie.
Le multumim tuturor celor care au participat, membri sau nu ai RVSU precum si celor care au evitat utilizarea frecventelor pe care am operat in cadrul exercitiilor!
73 de YO3HJV, Adrian